N3cks

Pedală frână "înţepenită"

43 posts in this topic

La pornirea de pe loc, după o staţionare lungă, adică de câteva ore,

la ieşirea din parcare am sesizat că pedala de frână nu răspunde la comandă,

mai exact nu se poate apăsă. E ca şi cum ai ai căcla pe o pernă de aer unflată bine

şi care prin apăsări repetate cedează şi revine la normal. Prin apăsări repetate mă refer

la un număr de până la 7-8 repetări.

Acest fenomen a apărut de două ori, acum o săptămână, într-o dimineaţă,

şi azi pe la prânz. Cum am spus, după o staţionare îndelungată, peste noapte sau 4-5 ore.

Nu pot să fac o corelaţie între frig şi aceste întâmplări. A fost frig şi în alt ezile, dar nu am

păţit aaşa ceva. Am sunat un mecanic, dar zicea că nu ştie care anume ar fi problema şi

că ar trebui sa "o vadă" într-una din situaţiile respective.

Aveţi cunoştinţe de astfel de comportamente?

Share this post

Link to post
Share on other sites

Posibil problema vaccumatica. Incercati cand frana merge ok sa opriti undeva si cu motorul oprit sa dati cateva "pompe" pe frana. Trebuie sa inceapa sa tina mai sus. Daca dupa pornire pedala nu coboara sub forta piciorului, cam asta ar fi problema.

Dar ea ţine sus mereu.

Adică poziţia pedalei e sus si nu o pot apăsa, respectiv nu

frânează, sau mai bine zis frânează foarte greu.

Dacă încerc de mai multe ori, ea începe să cedeze şi la un moment dat

funcţionează normal şi se lasă să fie apăsată până jos la punctul optim de frânare.

Până la acel moment se comprtă ca şi cum ai apăsa pe o pernă de aer bine umflată

şi care cedează cu fiecare "talpă dată".

Share this post

Link to post
Share on other sites

Probleme la pompa de vacuum sau la amplificatorul de franare ("tulumba neagra")...

Share this post

Link to post
Share on other sites

Probleme la pompa de vacuum sau la amplificatorul de franare ("tulumba neagra")...

Pentru un necunoscator, in traducere? :)

Share this post

Link to post
Share on other sites

Mergi la un mecanic...

1 person likes this

Share this post

Link to post
Share on other sites

@N3nks, dar masina merge usor sau este blocata vreo roata ?

Am intalnit asta la masina lui Cata21pol, el avea blocata o roata din cauza unui traseu sugrumat (teava strivita) .

De când am postat am mai păţit acelaşi lucru şi aseară şi azi dimineaţă.

Am sunat un mecanic şi zicea ca ar trebui văzută de doctor în momentul în care

problema persistă - adică atunci când pedala "face figuri".

Maşina funcţionează fără probleme, însă pedala de frână se înţepeneşte şi se

deblochează, respectiv revine la normal după mai multe apăsări. Cred ca, de altfel

a şi spus Midnight, e de la pompa de vacuum sau ceva ce ţine de acest lcuru.

Mecanicul a zis acelaşi lucru, în plus a zis că problema apare mai mult la frig,

dar mai ales la maşinile vechi, ceea ce la mine nu ar fi cazul.

Share this post

Link to post
Share on other sites

Dupa cum s-a vazut la postul de la clima, am dus masina in service.

Mai mult am dus-o pentru frana decat pentru clima, caci iarna...nu prea am nevoie de ea.

La frana: ca si cand mergi la doctor, nu te mai doare nimic. Cand am plecat de acasa, frana

a facut figuri, fiind "intepenita" si a trebuit sa o tot apas sa cedeze.

In service, au desfacut, au curatat, au verificat si problema e ca inexistenta.

E drept ca era legat cateodata de frig, dar am lasat-o peste noapte la ei, au fost -1 azi dimineata,

si tot nu a intepenit.

Oare aveti un sfat? :smile:

Edited by N3cks

Share this post

Link to post
Share on other sites

UPDATE: au curatat sistemul de frânare, dar nu au găsit nicio problemă,

respectiv nu au putut găsi problema. Mai mult, "întărirea pedalei" nu a mai avut

loc de când am dus maşina în service.

Am rugat apoi să se schimbe lichidul de frână căci era vechi.

Am ridicat maşina din service şi merge ca-n prima zi, fără vre-o problemă.

Tare enigmatic.

Edited by N3cks

Share this post

Link to post
Share on other sites

Deci ca si concluzie: Trebuie sa ne mai aducem aminte din cand in cand ca trebuie sa schimbam la masinutele noastre si "Lichidele"

1 person likes this

Share this post

Link to post
Share on other sites

Deci ca si concluzie: Trebuie sa ne mai aducem aminte din cand in cand ca trebuie sa schimbam la masinutele noastre si "Lichidele"

Da, adevărat. Dar în cazul meu nu asta a fost problema.

Mai bine zis nu s-a găsit nicio problema.

Pur şi simplu nu mai inţepeneşte.

Cât despre lichidul de frână şi multe altele, ele pierd din proprietăţi în timp.

Dacă ţi la maşină (sau cum zic cei din service-uri "maşinuţă") atunci merită să schmbi lichidele.

Eu tind să cred că e un efect de domino...cum era şi o discuţie referitoare la parbrize aici pe forum:

pui apă ieftină îl zgârii şi mătuieşti.

Share this post

Link to post
Share on other sites

Salut.

Ai rezolvat problema? Azi sotia a patit la fel si mare noroc ca nu a facut accident. A plecat dupa o stationare de 8 ore si la prima frana masina "se ducea sanie" , pedala fiind foarte tare.

S-a întâmplat atunci foarte des.

Am renunţat şi să umblu cu ea. Am dus-o în service dar n-au găsit nimic.

Ciudat, că nici n-a mai făcut....şi acuma e deja altă iarnă. Am însă alte probleme acuma...care nu prea ştie nimeni să le rezolve.

Iar la Premium.. ei au zis ceva.. dar scump şi tare îmi e că nu e chiar aia problema.

Deci cum am zis, n-a mai făcut. Cauza nu a fost găsită.

Share this post

Link to post
Share on other sites

Ok.Azi sau maine ajung la service si sper sa gaseasca cauza. Am incercat sa plec dimineata cu ea si pedala este tare , se aude un fasait la apasarea pedalei de 2-3 ori si franele nu tin aprope de loc . Masina o tin pe dreapta. Cand ( daca) o sa gasesc problema o sa postez .( nu prea gasesc un service bun in Galati). Multumesc.

Pai daca nu dai toate detaliile, noi nu avem cum sa te ajutam. Daca se aude fasait si pedala este tare, inseamna ca s-a dus tulumba de servo frana

Share this post

Link to post
Share on other sites

Salut!

Im mod normal, cand ABS nu mai functioneaza, masina ar trebui sa ramana pe servo frana clasica.

Eu banuiesc ca in cazul de fata, problema vine de la pompa de servo.

Eu detin si un Ford Fiesta vechi, dar cu ABS, insa are becul de ABS aprins in bord (senzorii de la roti cel mai probabil), iar franarea o face prin servo frana ( blocheaza rotile la apasarea puternica a pedalei.

Nu stiu sigur cum sta treaba la Volvo, fiind tehnologie mult mai multa si probabil elemente noi in ecuatie.

Bafta!

Share this post

Link to post
Share on other sites

A inghetat tulumba de servofrana? Poate a si crapat...un coleg cu A4 si-o invelea iarna, sa nu-i mai faca probleme.

Share this post

Link to post
Share on other sites

Ok.Azi sau maine ajung la service si sper sa gaseasca cauza. Am incercat sa plec dimineata cu ea si pedala este tare , se aude un fasait la apasarea pedalei de 2-3 ori si franele nu tin aprope de loc . Masina o tin pe dreapta. Cand ( daca) o sa gasesc problema o sa postez .( nu prea gasesc un service bun in Galati). Multumesc.

Ceea ce descri tu este ceea ce am păţit eu. La service nu augăsit nimic.

Au desfăcut, "fund"ăţat etc. dar nimic....

Da atunci nu am nicio problemă.

Share this post

Link to post
Share on other sites

Maine dimineata am programare la service.Cu aceasta ocazie vreau sa schimb flanse+ rulment amortizor fata , discuri frana + placute fata( volanul trepideaza cand franez de la 120 km/h), si lichidul de frana.

Share this post

Link to post
Share on other sites

Ce discuri vrei să pui, că s-ar putea să ai o surpriză și să te trezești că trepidează de noi?

Share this post

Link to post
Share on other sites

Este de la umezeala, accelerati usor pana la 30kmh puneti frana pana la 0, si tot asa de vreo 2-3 ori, se curata discurile si o sa isi revina progresiv. Acelasi lucru se intampla cand se merge mai mult timp prin ploaie fara a se folosi frana, prima pedala nu prea tine.

De la umezeala nu tine frana, dar asta nu inseamna ca este pedala tare "pietroi"

Share this post

Link to post
Share on other sites

Clar problema cu vacumul. Ori pompa vacumatica ori "tulumba" ori furtunul infundat :idea: . Pedala tare ca piatra am simtit cand am mers tractat cu motorul oprit. Ma tineam de volan ca sa pot sa apas destul de tare :blob9:

Edit: Eu as verifica furtunul... poate are apa/condens care se transforma in dop de gheata (nu dati cu pietre nu sunt mecanic)

Edited by McCIUKEN

Share this post

Link to post
Share on other sites

De la umezeala nu tine frana, dar asta nu inseamna ca este pedala tare "pietroi"

Pedala este la locul ei si are aceeasi tarie, dar senzatia "ciudata" este data de faptul ca nu tine frana. Apasam si nimic. Important este sa nu va ia prin surprindere fenomenul, trebuie anticipat. Probabil nici placutele/discurile nu mai sunt la prima tinerete. Nu cautati defecte unde nu sunt, decat daca nu aveti ce face cu banii.

Edited by aditgv

Share this post

Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now