Sign in to follow this  
Followers 0
nionut76

Devalorizare auto ( poate va intereseaza)

1 post in this topic

Cu cat se devalorizeaza o masina care parcurge 100.000 km in doi ani

Un autoturism nou care parcurge 100.000 de kilometri in doi ani se devalorizeaza cu 45% indiferent daca este diesel sau benzina, reiese din sistemul de calcul al EurotaxGlass’s, furnizor de informatii, solutii si servicii de consultanta pentru domeniul auto.

Am luat ca exemplu un model de clasa mica cu motorul de 1.4 benzina 86 CP, care a costat 12.500 euro in urma cu doi ani. In prezent, daca masina ar avea un rulaj de 100.000 km si ar fi vanduta catre un dealer auto, acesta ar plati 6.700 euro, devalorizarea fiind de 45%.

Acelasi model de autoturism cu motorul 1.4 diesel 80 CP, inmatriculat in 2011, a avut o valoare de 14.270 euro, insa in prezent dupa doi ani si 100.000 de km ar mai valora 7.800 euro, mai putin cu 45%.

Avand in vedere ca ambele motorizari se devalorizeaza dupa ce parcurg 100.000 km in doi ani cu 45%, masina care este mai scumpa, cea diesel, in euro va pierde mai mult, in cazul nostru circa 500 de euro.

“Astfel de kilometraje sunt tipice pentru echipele de vanzari, companiile de distributie si in general pentru angajatii, care prin activitatea lor acopera arii mai mari din tara, spre exemplu 2-3 judete. Indiferent de brand masina ar trebui sa fie cu motor diesel si cilindree relativ mica pentru a avea un TCO – cost total de proprietate, competitiv. Responsabilul de flota trebuie sa aiba in vedere marci auto cu valori de revanzare ridicate, pentru a beneficia de finantari mai reduse pe durata contractului, garantii de la producatori care sa acopere cat mai multe elemente de risc si un consum mixt mic“, considera reprezentantii ALD Automotive, companie care are in administrare peste 6.700 de masini

Ce profit iti aduce o masina diesel

Un autoturism diesel cu motor de 1,4 litri consuma 3,6% in afara orasului, avand nevoie de 3.600 litri pentru a parcurge 100.000 de kilometri, iar unul pe benzina de 1,4 litri consuma 4,7 litri avand nevoie de 4.700 litri pentru aceeasi distanta.

Diferenta de consum intre cele doua motorizari, diesel si benzina, la 100.000 km parcursi este de 1.100 litri de carburant, aproximativ 1.500 euro.

“Desi nu este o regula, se constata ca pentru rulaje inferioare a 20.000 km/an variantele de motorizari benzina se pot dovedi foarte eficiente din punct de vedere al costurilor totale. Pentru rulaje care depasesc 20.000 km/an, statisticile indica eficienta motoarelor diesel. Masinile alese trebuie sa indeplineasca criteriul echilibrului intre pretul de achizitie, costurile de exploatare si riscurile asociate pe o durata delimitata de timp si un kilometraj optim stabilit, valoarea de revanzare pe piata masinilor rulate, acoperirea nationala a retelelor de service ale producatorului masinilor, costurile legate de carburant”, au precizat reprezentantii Arval, companie cu peste 4.300 de vehicule in administrare.

Daca luam in calcul ca am pierdut cu 500 de euro mai mult la revanzarea autoturismului diesel fata de cel pe benzina, avantajul unei companii este de 1.000 euro la 100.000 km parcursi de o masina diesel in doi ani. Un alt avantaj ar fi ca romanii cauta modele diesel in piata second-hand si masina va fi vanduta mult mai repede.

“Competitia dintre constructorii de motoare este foarte acerba, in cadrul acestei lupte pentru suprematie un accent deosebit punandu-se pe costurile de exploatare (TCO – Total Cost of Ownership al vehiculului), dictate implicit si de intervalele de service care tind sa fie din ce in ce mai mari. Aceasta tendinta se observa atat la motoare diesel cat si la cele pe benzina”, mai spun reprezentantii Arval.

Edited by nionut76
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now
Sign in to follow this  
Followers 0