Bogdan ST

Membru
  • Content count

    24
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by Bogdan ST

  1. Distributie XC70

    Salutare, Am ajuns la 180.000 km cu maşina noastră (XC70 AWD D5 2.4 205CP din 2011) şi, conform celor recomandate de reprezentanţa din Germania de unde am luat-o, ar cam fi cazul să-i fac distribuţia. V-aş ruga pe cei cu experienţă în domeniu să mă ajutaţi cu următoarele informaţii: 1. În jurul cărei valori ar trebui să se învârtă costul pieselor (bănuiesc că este vorba de curea, role, întinzătoare şi pompa de apă). Există şi alte componente "atipice", specifice Volvo care trebuie luate în calcul? 2. Cam care ar fi un cost corect pentru manoperă? 3. Un service decent, fără a fi specializat în Volvo, ar trebui să poată face inlocuirea sau sunt "fineţuri" specifice şi ar trebui să mă gândesc la unii dedicaţi (fiind din Braşov, din păcate nu am prea multe alternative pe direcţia asta) 4. Îmi puteţi recomanda un magazin on-line de unde pot comanda piesele? O anumită marcă? Din câte ştiu, parcă sunt colegi pe forum care au astfel de magazine. Mulţumesc anticipat.  
  2. Distributie XC70

    Multumesc.
  3. Xc60 cutie automata exploatare

    Salut, Nu am pregătire de mecanic însă, din punctul meu de vedere, dacă era doar solenoidul de vină (bobina care antrenează valva) eroarea ar fi trebuit să fie detectată de îndată ce ai fi mers cu maşina, indiferent de stil şi condiţii de temperatură.    Condusul sportiv, canicula, conduc clar la dilatarea elementelor din cutie, schimbarea proprietăţilor uleiului. Eu suspectez că din cauza asta valva culisează mai greu, prin urmare curentul din solenoid creşte iar de aici eroarea indicată.   Primul şi cel mai ieftin pas, la fel ca în cazul multora dintre noi, este schimbarea uleiului şi o recalibrare.   Bafta
  4. Xc60 cutie automata exploatare

    Salut Tudor,   Eu am un XC70 din 2011 D5, 205CP. (aceeaşi cutie de viteze ca la XC60)   La 205 CP mă aşteptam să mă lipească pe scaun la plecarea de pe loc însă maşina asta n-a fost gândită pentru aşa ceva. M-am liniştit după ce am mai condus Volvo-uri din aceaşi clasă.   Mie în oraş nu prea îmi place să o conduc în schimb la drum lung sunt fan declarat. Are vână exact acolo unde în practică trebuie cu adevărat (cel puţin pentru mine), nu la liniuţe, plecări de pe loc pentru impresii "artistice" ci la depăşiri, când maşina e deja pusă în mişcare şi când accelerează de parcă nu se mai termină puterea. Maşina are ţinută de drum impecabilă. Eu mi-am luat de curând o rulotă de 1350 kg şi nici nu o simte. E şi foarte stabilă.   Cât despre smucituri, şi la a mea am avut chiar de când am luat-o (SH ), la trecerea din N în D. M-am panicat un pic atunci dar m-am liniştit. Am schimbat uleiul şi i-am făcut o calibrare iar simptomele s-au atenuat simţitor. Am făcut de atunci vreo 8000 km şi mă declar cât se poate de mulţumit. Ocazional (foarte rar şi fără a depista vreun tipar după care o face) mai smuceşte din N in D.    Niciodată însă nu am simţit smucituri odată intrată în D, când schimbă între trepte, şi asta cred că este cel mai important.   Având însă în vedere preţul de achiziţie, schimbul de ulei am putea spune că e la un preţ modic. Ştii cum se spune "Better safe than sorry". Eu am luat-o dintr-o reprezentanţă Volvo din Germania şi mi-au confirmat că nu s-a schimbat uleiul în cutie şi că la ei nu se practică asta.   Dacă treci prin Braşov şi vrei să faci un "testdrive" pentru liniştea ta, dă-mi un semnal.   Baftă.
  5. Xc60 cutie automata exploatare

    Touché! Eu am un XC70, este o maşină foarte confortabilă la condus dar unele lucruri îmi lasă impresia că au fost date spre proiectare practicanţilor din biroul de design. Am un lung şir de chichiţe enervante... Mă rog, am divagat, topicul este despre exploatarea cutiei automate. ...dar totuşi, telefonul să nu aibă quick dial.... ;-)
  6. Achizitie XC70

    @Flobv, trecând peste unele comentarii maliţioase, şi eu cred că este foarte greu să găseşti un chilipir, adică o maşină foarte bine echipată, km puţini şi la un preţ până în 20.000€.....şi desigur fără probleme...dintre care unele destul de greu de depistat, mai ales de către cumpărători amatori ca mine sau ca tine. Dacă însă se pune problema unui buget la limită, ţi-aş recomanda să te gândeşti la ce ai cu advevărat nevoie. Am mai discutat asta când ne-am întâlnit.    Cât despre cutie, că tocmai am scris într-un topic de X60 (http://www.volvo-club.ro/topic/16906-xc60-cutie-automata-exploatare/?page=4#comment-289678), în cazul meu simptomele s-au atenuat, dar tot mai smuceşte uneori la trecerea din N în D. În rest schimbă impecabil. Cum am deja 6 luni de exploatare şi nu am mai depistat vreo problemă mă declar foarte mulţumit.   Apropos, eu tot mai vreau să îmi iau multivanul, dacă mai tai din lista de extra-uri o poţi lua pe a mea şi-ţi mai rămân şi bani pentru extra-uri în concediu :-))   Succes in continuare.
  7. Xc60 cutie automata exploatare

    Salutare.  @Silviu30, aceleaşi simptome le prezintă şi a mea, smuceşte uneori (în condiţii de ea ştiute) doar la trecerea din N în D. Ceva mai rar şi mai puţin intens însă după schmibul de ulei şi recalibrare. Eu suspectez, după urmele de uzura de pe schimbător, că proprietarul anterior comuta des intre N şi D. Dacă în rest cutia schimbă fără probleme, cum e şi în cazul meu, ţi-aş recomanda să nu te atingi de cutie. Schimbul de ulei şi-atât. În rest, rămâi în drive la semafoare, cum au recomandat şi colegii. E chiar mai comod de altfel.   Baftă.
  8. Sfaturi achizitie V70

    Cât despre cutia automată din generaţia asta, din câte am tot citit şi discutat cu alţi posesori de Volvo, nu o poţi lăuda ca fiind un etalon de fiabilitate. Din păcate. Asta nu înseamnă că sunt toate pulbere dar din păcate există suficienţi posesori mai puţin fericiţi. Citeşte un pic postul meu http://www.volvo-club.ro/topic/18276-smucitură-la-intrarea-în-drive-după-încălzirea-cutiei/ care face în final o redirectare către unul similar pentru XC60. Verifică, dacă poţi, dacă s-a făcut schimbul de ulei din cutie. Cel mai probabil nu. E o discuţie lungă pe care nu are sens să o redeschid aici. Oricum, înainte de a lua o decizie cred că ar merita să citeşti un pic posturile indicate.
  9. Sfaturi achizitie V70

    Salut, Eu am XC70 din 2011, un D5 de 205CP, AWD, cutie automată, 160K.  Nu este o mașină cu care să faci liniuțe dar probabil că nu pentru asta îți dorești un Volvo. Eu mai am o Skoda Superb la 170CP, cutie manuală, și intr-adevăr Skoda pleacă mai cu svâc, cu s-ar spune, simt că mă împinge în scaun de îndată ce am apăsat pedala. Ce-i drept Superbul e cu vreo 300kg mai uşor. La Volvo nu simt asta, dar după ce și-a luat avânt un pic (o secundă, două), parcă nu se mai oprește. Latenţa asta însă sunt convins că se datorează cutiei automate. In schimb, comfort cum la puţine maşini la bani comparabili am mai simţit. Am trei copii care încap în spate fără probleme deşi doi dintre ei încă mai stau în scaunele pentru cei mici. Spaţiu mai mult decât în Superb, deşi Superbul e o maşină foarte spaţioasă. Cât despre consum: urban, eu reuşesc între 9 şi 11 la sută, mergând moderat, în trafic tot moderat de Braşov. Dar nu am prea condus-o mult aşa, e mai degrabă maşina pentru drumuri lungi. Recunosc că în oraş conduc cu mai multă plăcere Superbul, deşi are cutie manuală. Dar e o chestiune subiectivă. Extra-urban: depinde extrem de mult de stilul de condus. Azi, recordul meu absolut: Braşov - Vintilă Vodă (undeva în nordul Buzăului) şi înapoi, prin Siriu - adică un traseu plin de serpentine şi de sate - am reuşit 5,9 (da, cinci virgulă nouă ) la sută. Pe acelaşi traseu însă am ajuns uşor şi la 8% mergând ceva mai sportiv, dar nu exagerat. Tulcea - Brasov, pe autostrăzi cu 150-170Kmh am venit cu 9%. Braşov-Tg Mureş şi înapoi, ceva mai sprinten (dar max 140kmh la drum întins), cu tiruri depăşite, bară la bară pe Pădurea Bogăţii am ajuns la un 6.8% E relativ frugală dacă mergi întins cu ea şi nu faci o obsesie din a depăşi tot ce-ţi iese în cale dar gurmandă de-a dreptul când mergi mai agresiv. Dacă nu îţi iei AWD proabil consumul se va reduce cu cel puţin 0.5 - 1  litru la sută. Nu mi-aş lua varianta de 136CP la o maşină atât de grea şi cu cutie automată. Mă aştept însă ca D5 la 163 CP să fie absolut decent, dar dacă poţi lua una la 205 CP sau mai mult eu ţi-aş recomanda-o. E o maşină de 2 tone totuşi. Sper să te ajute informaţiile. Dacă te mai pot ajuta cu altele, dă un semnal. Baftă.
  10. Xc60 cutie automata exploatare

    Revin cu un comentariu. Până acum nu am găsit o afirmație categorică, de la vreun producător de uleiuri/cutii/auto care să confirme cele spuse. Dar e de aşteptat, deoarece este vorba de bani mulţi, foarte mulţi din licenţe.... ştiţi voi vreo rafinărie Volvo? uleiul lor e produs de cineva. Sunt curios dacă pe un bidon de ulei Volvo e scris numele producătorului.... mă îndoiesc. Pe net veţi găsi informaţii contradictorii dar majoritatea indiciilor, aş spune, sunt în favoarea înlocuirii, pentru că nu e chiar o echivalenţă. Uleiul cu norma JWS3324 se pare că ar fi mai fluid. Pe de altă parte, am citit că este important ca schimbul să fie complet şi să nu se amestece cele două tipuri de ulei (cum din păcate a fost în cazul meu). Este deci nevoie de un flush bine făcut. 
  11. Xc60 cutie automata exploatare

    Da, uleiuri care respectă JWS3324 pot fi folosite pe cutii AISIN-WARNER Informaţia o am de la un coleg de pe forum, confirmată de către cei care mi-au schimbat uleiul şi de ce am mai citit pe forumuri externe. Acum, dacă o să vedeţi un XC70 cu numere de Braşov pe platformă, îndreptându-se spre Primus s-ar putea să ne fi înşelat cu toţii
  12. Xc60 cutie automata exploatare

    OEM şi eu la "schimbul" meu.  Ravenol norma JWS 3324 Probabil că în reprezentanţă voi pune tot ulei OEM dar în bidon cu etichetă Volvo şi voi plăti mai mult.  
  13. Xc60 cutie automata exploatare

    Maverick, din păcate, experienţa mea în domeniul cutiilor automate şi referitoare la Volvo, în general, este cvasi-nulă. În ultima perioadă ce am mai aflat câte una, alta.  Am primit mesaje de la "trebuie schimbată cutia" (de la membri ai grupului cu experienţă  - noroc că nu mi se taie mie maioneza foarte repede), la "e blocul de valve", la "las-o aşa". Probabil că a doua afirmație are șanse să fie aproape de adevăr dar evident că aş înclina către ultima opţiune dacă aș ști că nu există riscul unei agravări a situației. Încerc să culeg cât mai multe informații și să identific pe cei care nu văd în mașina mea doar o vacă de muls ceva bani....care nu sunt nici pe departe nesemnificativi (cel puțin pentru mine). Din 2000 de euro cât se anunță o eventuală reparație pot face câteva excursii bune împreună cu familia. Sau pot să-i pun în fondul pentru rulotă și să-mi iau una mai acătărea. Mulțumesc pentru mesaj. Orice informație și orice sfat din partea celor cu experiență sunt binevenite. 
  14. Xc60 cutie automata exploatare

    La fel mi-au zis şi cei de la Premium Cars din Cluj.  1700-1800 lei pentru schimbul de ulei.  Între timp i-am contactat pe cei de la Geartech din Timişoara pentru a vedea care ar fi costurile estimative a unei reparaţii. Dacă voi face reparaţia vă ţin la curent cu rezultatele. Şi-a mai reparat careva dintre voi, sau aveţi cunoscuţi care au reparat cutii la cei de la Geartech?  
  15. Xc60 cutie automata exploatare

    Din păcate mă aşteptam la răspunsul ăsta.... Tocmai am aruncat 850 de lei. Sau, mă rog, am făcut o împrospătare a uleiului, nu o înlocuire. Există vreo şansă ca smucitura de la trecerea din N in D sau R să fie totuşi din diferenţial sau cuplajul lui? mă miră că smucitura nu apare decât în situaţia asta, în rest cutia schimbă fără probleme.  
  16. Xc60 cutie automata exploatare

    Salut, Revin cu informaţii privind schimbul de ulei pentru cutia automată pe care l-am efectuat de curând. Contrar aşteptărilor mele au fost necesari doar opt litri de ulei. Patru pentru lavaj, patru pentru schimb DAR...... aici vine marele DAR ....care nu e sinonim cu un cadou. Aşadar... - au ridicat maşina pe rampă, au dat drumul la uleiul vechi, care era negru precum un ulei de motor ars;- au pus patru litri de ulei nou, au pornit motorul şi au tot alternat P, R, N, D;- după ce au oprit motorul au dat drumul la uleiul cu care s-a efectuat lavajul şi care a ieşit tot negru, sau un maro foarte, foarte închis;- au pus uleiul pentru schimb, au mai pornit maşina o dată, după care au oprit-o din nou şi au mai dat drumul la o parte din ulei pentru a regla nivelul;- ce m-a contrariat însă este faptul că şi uleiul în exces a fost tot maro foarte închis, spre negru.  Asta îmi indică că o mare parte din uleiul vechi a rămas încă în cutie, radiator, convertizor. Nu mă aşteptam ca uleiul care a curs ultima dată să aibă aceeași culoare precum cel din bidoane, dar în nici un caz nu mă aşteptam să îl văd tot negru. Probabil că şi aici trebuia aplicată o procedură diferită prin care să se realizeze purjarea uleiului vechi, chiar dacă e o cutie ceva mai nouă (2011), cum am citit că era necesară pentru modelele de dinainte de 2007. Iniţial mi-au spus că nu e nevoie de aşa ceva, însă azi mi-au confirmat că de fapt capacitatea totală a cutiei şi elementelor de pe circuit este de 7-8 litri. Dacă dintre colegii cu experienţă, îmi poate confirma cineva dacă procedura este corectă sau nu, sau eventual care ar fi acesta, aş aprecia. Poate i-ar ajuta şi pe alţii. După schimb am efectuat şi procedura de adaptare. Într-adevăr nu mai smuceşte la trecerea din treapta 4-3 sau 3-2 (când trecea sub pragul de 40km/h) dar aceasta era oricum minoră, însă smucitura la trecerea din N în D sau R de îndată ce cutia s-a încălzit persistă şi pare mai accentuată .  Aşadar sunt încă în plop, cum se spune, aşa că orice sugestie e binevenită.  Mulţumesc.
  17. Xc60 cutie automata exploatare

    Azi mă duc să schimb uleiul din cutie. Un coleg Volvo-ist mi-a recomandat doi băieți care au lucrat la IATSA în Brașov așa că rezolv problema acasă. De asemenea, mi-a mai fost recomandat cineva care repară cutii automate, tot în Brașov. Am vorbit şi cu el şi pare în regulă. Cel puţin nu s-a aruncat la verdicte înainte de a vedea maşina şi de a-mi recomanda schimbul de ulei ca prim pas. Vă țin la curent cu rezultatele, poate e de interes pentru alți colegi din zona Brașovului. @mariusdaniel: Mulţumesc. L-a contactat deja pe Maurice, am să-l abordez şi pe MariusB.
  18. Xc60 cutie automata exploatare

    Eu sunt convins ca remarca lui Bogdan G cu schimbarea cutiei a fost una... luată de val. Şi-o fi imaginat omul că vreau o diagnoză, un verdict prin telefon, ceea ce nu era desigur cazul şi l-oi fi prins într-un moment prost. Probabil că dacă aş fi fost acolo cu maşina lucrurile ar fi decurs altfel. Din punctul meu de vedere e clar că ceva îşi modifică proprietăţile în funcţie de temperatură, altfel problema ar trebui să se manifeste şi cu motorul rece sau după o utilizare moderată. Deşi nu sunt mecanic şi eu aş zice că suspectul prinicipal este uleiul.... asta chiar şi aşa pentru a-mi păstra o doză de optimism De aici oarecum şi fixaţia pe care o am cu radiatorul auxiliar chiar şi după o eventuală schimbare a uleiului. La un logger pentru temperatură m-am gândit şi eu. Fie prin măsurare directă (cu introducerea unui senzor în circuitul de răcire poate) fie indirectă prin ataşarea pe cutie. Dacă eram cu vreo 8 ani mai tânăr mi-aş fi permis investiţia de timp în aşa ceva. Culmea ironiei e că acum am şi componentele şi sculele pentru a construi aşa ceva dar acum vreau de la o maşină doar motorină, întreţinere periodică, talpă. Gata cu joaca. Dar e clar că este necesară o diagnosticare cu scule dedicate, de către oameni cu experienţă, altfel nu rămân decât pe terenul supozițiilor. De fapt, când am început postările pe acest subiect asta căutam în primul rând: oameni care să-şi dea o părere avizată. Că este Bogdan G, că sunt cei de la Primus sau cei de la Premium Cars din Cluj om vedea. Revin cu un post de îndată ce primesc un răspuns de la ei. Am trimis azi un mail şi către Primus (nu am primit încă ceva) şi către Premium Cars (mi-au răspuns şi mi-au zis să îl contactez pe dl. Alex Boaru. Aştept acum un răspuns din partea d-lui). Închei însă cu fixaţia Este vreunul dintre voi rulotist? Şi-a montat cineva dintre voi radiatorul suplimentar pentru uleiul de cutie?
  19. Xc60 cutie automata exploatare

    Am vorbit azi cu Bogdan G dar omul era ocupat şi a fost destul de expeditiv. Oricum prima soluţie, după o descriere succintă a problemei, a fost schimbarea cutiei. Cu certitudine nu e cazul acum pentru mine. Dar decă o schimb, o schimb clar cu una manuală dacă se poate. Asta e clar! Cât despre montarea unui radiator suplimentar, mi-a taiat-o şi pe asta din scurt . Nu vreau să contest experienţa lui însă pe forumuri externe soluţia aceasta este des întâlnită la maşini care tractează, cum sper că va fi şi cazul maşinii mele din toamnă, când sper să îmi iau rulota. Şi am curajul să pun un pariu că o răcire suplimentară mi-ar rezolva, cel puţin parţial, problema. Eu sunt inginer de profesie, ce-i drept in IT, dar, dacă nu vorbim de costuri fabuloase aş face experimentul doar de dragul experimentului. De, "defect" profesional. Mă bazez însă pe feedback-ul pozitiv pe care am văzut că îl are pe forum din partea membrilor şi sper să-l prind odată într-o dispoziţie mai comunicativă. Dacă chiar e să fac un drum la Bucureşti aş vrea să ştiu mai precis la ce să mă aştept şi ce opţiuni am.
  20. Xc60 cutie automata exploatare

    Salutare, Am început un topic privind comportamentul cutiei automate a XC70-ului meu atunci când aceasta se încălzeşte. Topicul este la linkul de mai jos dar, pentru că ulterior am aflat că XC60,70,90 folosesc aceeaşi cutie, m-am "mutat" aici. Topicul meu poate fi închis, am făcut o referire la acest topic. Pe scurt, XC70 D5 205CP din 2011, cutie automată, 166.000km. Atunci când cutia a fost folosită intens (drum prelungit bară la bară, urcat serpentine) în condiţii de caniculă, la trecerea din N în D maşina smuceşte destul de violent. De îndată ce s-a răcit un pic simptomele dispar sau sunt atenuate considerabil. Şi-a montat cineva un radiator pentru uleiul din cutie pe un XC70 (modelul de după 2008)? Am văzut că unii membri au luat în calcul acest lucru pentru alte modele Eu am luat XC-ul, printre altele, pentru că doresc să tractez o rulotă de 5 persoane (>1200Kg) care urmează să apară în toamnă. Am deci circumstanţe agravante. Aş aprecia dacă m-aţi putea ajuta cu vreun sfat sau o recomandare. Mulţumesc.
  21. Salut, Mulţumesc pentru răspunsuri. @Cristi: Am căutat un pic pe net şi, într-adevăr, XC60, XC70 ca de altfel şi XC90 au aceeaşi cutie (https://en.wikipedia...wiki/AWTF-80_SC) Aşa că, pentru a nu lansa un topic paralel, am să mă "mut" pe cel pentru XC60.
  22. Salutare, Mi-am permis să deschid topicul acesta deoarece pentru XC70 2008- nu am găsit unul apropiat ca subiect. Am mea este un XC70 D5 205CP din 2011 cu cutie automată, 166.000km VIN: YV1BZ7056B1110789 Apreciez răbdarea celor care vor citi până la capăt. Am observat două simptome. În special în traficul urban, în momentul decelerării, apăsând uşor pedela de frână, chiar în momentul în care se trece sub 40 km/h (după ce a rulat anterior cu peste 55-65km/h) maşina are o mică smucitură similară unei frâne de motor ceva mai exagerate. Nu este foarte violentă dar nu cred că aşa ar trebui să se comporte. Apare și cu cutia rece. Al doilea simptom este cel care de fapt mă îngrijorează cel mai mult. L-am depistat după un rulaj întins de durată mai mare şi mai solicitant, prima dată în Germania, după ce am mers zeci de kilometri bară la bară (culmea ironiei, mai rău ca pe DN1) iar mai recent pe un drum cu multe serpentine, Siriu-Braşov, în ritm ceva mai alert. În ambele situaţii eram în perioadă de caniculă. În momentul în care după oprire am pus maşina pe Neutral/Park iar apoi am trecut în Drive din nou, maşina a smuncit destul de violent. Aceasta se întamplă cu pedala de frână apăsată chiar în momentul trecerii în Drive (cu butonul de pe manetă apăsat). De îndată ce cutia (?) se răceşte simptomele dispar. Cu excepţia acestui şoc la trecerea în Drive cutia schimbă cred fără probleme chiar și încălzită. Cel puţin mie mi se pare că e normal, poate cu ceva latenţe (la fel şi când e rece) dar cel puţin fără smucituri. Sunt convins că este ceva legat de încălzirea cutiei deoarece pe timp de noapte sau pe ploaie, chiar și cu un mers mai agresiv nu am reprodus simptomele. Din câte știu, generația de după 2008 are altă cutie și nu am putut verifica aspectul uleiului (a mea nu are jojă). Am contactat vânzătorul (o reprezentanță Volvo din Germania și mi-au confirmat că nu s-a făcut nicio schimbare a uleiului (că ar fi lifetime) dar mi-au recomandat un upgrade de firmware TCM și apoi o schimbare a uleiului. Ordinea mi se pare ciudată... Mulțumesc oricărui membru care mi-ar putea răspunde integral sau parțial la întrebările de mai jos. 1) S-a mai confruntat cineva cu o problemă similară la un XC70 de după 2008? Cum aţi rezolvat problema? 2) Din ce am citit pe forum, pentru probleme legate de cutie (modelul de dinainte de 2008) schimbul de ulei este primul pas. Ce-i drept, acest "lifetime" indicat în DE nu mă convinge. Cum s-ar putea verifica necesitatea schimbării uleiului în cutia mea? .....dacă se mai impune verificarea având în vedere numărul de km.... 3) Iar acum problema cea mai spinoasă: unde și cine se poate uita la cutia mea / efectua un eventual schimb? Sunt din Brașov și din păcate IATSA BV nu mai are VOLVO. Prima opțiune ar fi București. Acum intru pe teren minat: Primus? s-au schimbat în bine lucrurile acolo față de cum erau raportate mai demult pe forum? Există soluții alternative? nu vreau calitate gratis pentru că nu există așa ceva. Vreau un mecanic bun, responsabil şi cinstit care să-mi rezolva problema. Aveţi recomandări? Mulțumesc pentru timpul acordat celor care au reușit să citească totul și apreciez efortul de a-mi răspunde. Am ales mașina aceasta printre altele pentru că vreau să îmi iau o rulotă de 5 persoane (am trei copii) și aș vrea să circul în siguranță cu ei. Având în vedere că voi tracta 1200-1400 kg, o cutie în regulă este critică pentru mine. Numai bine, Bogdan
  23. Vă salut, Înainte de a apela la experiența întâimergătorilor Volvo-iști permiteți-mi să mă prezint. Bogdan T, 30 și x de ani , tată a trei copii, posesor de XC70 D5 205CP...cutie automată....ajungem și la asta. Înainte de Volvo, Skoda Superb 2008 (actualmente de vânzare, nu-mi permit să postez anunțul aici) o mașină de familie ideală (pentru o berlină). Preț, fiabilitate, comfort, putere, lipită de asfalt, spațiu, spațiu....spațiu. DAR... - vreau rulotă (am trei copii, s-ar putea să ne luam și un câine), rulotă care va depăși 1500 kg; - avem o căsuță undeva la țară, într-un loc frumos dar cu drumuri de ev mediu, unde deja am agățat pragul Skodei și i-am luat din fustele de plastic. Când ploua aveam emoții dacă mai pot ajunge a doua zi la muncă. - acum un an mi-am zis că dacă următoare mașină n-o să fie tot un superb 4x4 atunci va fi un XC70 Așadar, Volvo XC70, mă bucur să vă cunosc. Cât despre cutia automată, am o hibă care îmi dă emoții, dar n-aș vrea să postez unde nu trebuie. Dacă îmi puteți indica unde să pun întrebarea aș aprecia. Mulțumesc. Numai bine tuturor!
  24. Un nou membru...proaspat posesor xc70

    Salutări Gabi de la un alt proaspăt posesor de XC70 (mă anunț și eu imediat în mod oficial ). Călătorii cât mai multe și mai plăcute, în siguranță, alături de cine ți-o fi ție mai drag(i). Să te bucuri de ea.