iulirx

Despre contributiile la stat

37 posts in this topic

Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei. Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura - să presupunem! - multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.

Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei. Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.

Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor

sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni.

Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!

Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni.

Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură.

SI ACUM UIMIRILE SI MIRARILE MELE:

1. Unde se duc banii ăştia?

2. Ce se întâmplă cu ei?

3. Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?

4. De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel?

5. Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare?

6. Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de... politichie.

Edited by iulirx

Share this post


Link to post
Share on other sites

Buna poanta, banc sigur nu este.

Banii de astazi acopera pensiile de astazi, avem 4 milioane de salariati si 6 milioane de pensionari. Calculul e simplu .

Share this post


Link to post
Share on other sites

problema se poate pune si asa : merita sa platim statului in loc sa punem banii aia la banca si sa-i folosim noi dupa pensionare ?

(e vorba de aproximativ 50.000 euro - suma FARA dobinzi de 37 de ani !!!). de ce sa nu ne stringem noi banii de pensie din proprii nostri bani inloc sa lasam statul sa faca asta pentru noi ?

ce facem insa cu parintii nostri ?

Edited by iulirx

Share this post


Link to post
Share on other sites

Doi scheleti se trag de piele ;D ;D ;D

Share this post


Link to post
Share on other sites

problema se poate pune si asa : merita sa platim statului in loc sa punem banii aia la banca si sa-i folosim noi dupa pensionare ?

(e vorba de aproximativ 50.000 euro - suma FARA dobinzi de 37 de ani !!!). de ce sa nu ne stringem noi banii de pensie din proprii nostri bani inloc sa lasam statul sa faca asta pentru noi ?

ce facem insa cu parintii nostri ?

Asa ar trebui sa facem, cum spui tu, draga Iuli. Problema e ca nu stiu cati oameni ar avea puterea sa nu se atinga de banii de pensie economisiti de ei, atunci cand o nevoie sau alta ii preseaza.

In orice caz, eu consider ca gasirea unui mod eficace de a te proteja pentru perioada de batranete este cheia de bolta a intregii gandiri economice din ziua de azi. In intreaga lume se constata ca sistemele actuale de pensii sunt depasite, perimate, sau cel putin nesigure. S-ar cuveni sa se faca un mare concurs international, dotat cu un premiu consistent pentru cea mai buna solutie.

Asa cum a spus si Bogdan, raportul dintre salariati ( cei care contribuie lunar ) si asistati ( pensionari, asistati sociali ), e foarte defavorabil.

Ce sa mai vorbim de asigurarile medicale. Eu, de exemplu, am contribuit vreme de 24 de ani non-stop la sanatate, in medie la circa doua salarii medii pe economie. Deci, luand in calcul salariul mediu din anul de gratie 2011, am dat in aceasta vreme circa 115.000 de lei la sanatate. In tot acest timp, am fost in spital de trei ori, cate o saptamana pentru probleme minore ( o apendicita, o ruptura musculara si un picior cu probleme vasculare ). Nu cred ca s-au cheltui mai mult de 15.000 de lei pentru asta. Dar restul de 100.000 de lei ? Se spune ca e vorba de principiul solidaritatii. OK, il inteleg si pe asta.

Dar, maine, daca eu imi dau demisia si cateva luni nu am servici, daca ma imbolnavesc, va trebui sa platesc spitalizarea. Chiar daca am un sold pozitiv de 100.000 de lei, pe care, evident, nu-l contabilizeaza nimeni si nici nu mi-l va recunoaste niciodata. Si eu sunt mic copil, sunt altii cu salarii mult mai mari, care nu au trecut niciodata pe la spitale de stat.

De aceea, eu cred ca cel mai bine ar fi ca fiecare om sa aiba grija de el, inainte sa o faca statul. Din pacate, vor fi destui care vor da banii toti pe bautura, distractii, tutun, femei, etc si apoi vor cersi mila societatii ca nu au bani de doctor, sau de pensii. Nu stiu cum e mai bine. E o problema deschisa si foarte greu de rezolvat.

Edited by mariusdaniel

Share this post


Link to post
Share on other sites

"Nu cerceta aceste legi, caci esti nebun de le-ntelegi" .... am 48 ani

de munca non stop, nu am fost decat o data internat(apendicita acuta);

cati bani imi datoreaza statul? nici nu mai calculez, am o pensie impozata

de doua ori : cass + impozit; pana la 30 ani am fost obligat sa platesc o

cotizatie organizatiei de tineret a pcr, ca membru de partid am reusit sa

nu fiu ; tara mea de glorii ... In Japonia nu este pensie, omului i se

da o suma pe care o pune la banca si isi administreaza singur venitul,

contribuind astfel, indirect la bunastarea tarii; japii au cei mai multi milionari

in dolari si datorita acestui sistem, tatal lasa copiilor mostenirea si acestia

la fel cand le vine randul ... asa se fac adevaratii milionari, in cateva generatii ....

Edited by alexpopeystar68

Share this post


Link to post
Share on other sites

mai stai un pic

cas nu inseamna bani de pensie

pt pensi e nu se da atit

ar trebuii sa stie un contabil

asigurarile intra mai multe si parca pensia deloc

cine stie sa spuna si dupa aceea poti sa stergi offfffffurile

Share this post


Link to post
Share on other sites

CAS inseamna contributia pentru asigurari sociale de stat, adica pentru pensie. In prezent, contributia asta e de 30 % din venit.

CASS inseamna contributia pentru asigurari sociale de sanatate, deci pentru sanatate. In prezent, cuantumul e de 10,7 % din venit.

P.S. : Ciudat, am mai postat odata asta, dar vad ca nu mai apare...o fi de la ei ? :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nea Feraru vezi ca nu ai dreptate, nea` contabilu stie bre ........si stie bine . :D

@Iulirx, ai mare dreptate DAR din pacate asa este in statele socialiste, sa vezi in tarile nordice cum este, cotizezi o gramada iar cand vrei la medic stai frumusel la o mare coada, exact ca in RO. Daca esti norvegian cu stare platesti o asigurare extra de sanatate si esti tratat regeste, dar costa . Diferenta este ca acolo se vede unde se duc banii, nu acopera gauri negre, nu ajung in galaxii indepartate .

@Popeye, "japii" cum le zici matale au alta cultura, vezi Fukushima, dupa 6 luni si-au revenit dupa un an nici nu-si mai aduc aminte decat daca deschid TVul si vad stirea cu "s-a implinit un an de la dezastrul de la Fukushima" .

Japii astia e de pe alta planeta bre . :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Problema e mult mai complicata.

1. Gigel plateste inca 4 pensionari. Raportul in tara la noi este de 1:4.

2. Gigel plateste intr-un cont mare la comun cu ceilalti. Guvernul apoi imparte banii. In termeni tehnici se numeste "deturnare de fonduri".

3. Gigel si daca (presupunem prin absurd) nu ar plati decat 16% impozit pe salariu, in momentul in care isi cumpara un bun, mai pierde 24% T.V.A. Deci cand plateste pierde 40% minim din munca lui.

4. Gigel este un prost! Si eu sunt Gigel!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Recent un nemtalau a spus ca nu-si poate inchipui un alt popor care sa accepte

reducerea salariilor cu 25%, ba chiar i se pare inimaginabil ... si celelalte de mai sus ...

noi suntem Gigelii ... si ne simtim bine, traim bine, sa fim sanatosi si la pungaaaa ...

aaaaa, cum se zice bre oameni buni ca uitai, deh memoria lu' Gigel, a n'spea generatie

de sacrificiu ....

:hammer::banghead::angry5: .....

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nea Gigele am rezolvarea problemei, 6 bilete dus pe ruta Bucuresti-Kinshasa, 3 pt tine si 3 pt mine .

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce va plangeti atat? Aveti loc prin oras in zilele astea? Prin supermarket-uri? La coada la macelarie? Inseamna ca neamul o duce bine, are de toate, de ce s-ar revolta? La anu', cine o sa mai faca indigestie de la porc, o sa scoata banu' la urgente (c-asa vrea Chioru'). Ho, ho, ho, Craciun fericit! :evil6:

Tatal meu a platit ca Gigel vreo 40 de ani la CAS si CASS. N-a fost internat macar o data in toti anii astia. A facut un preinfarct mic, lejer, de la stres. Am ajuns cu el la o clinica (de stat), unde i-am cumparat pana si electrozii pentru EKG de la o farmacie "recomandata".

Eu cand aud "sa fim mai buni", "vin sarbatorile", ma apuca greata. Neam mai credul, mai mioritic si mai usor de condus/fraierit/indobitocit nu exista. Poate coreenii democrati sa mai puna botu' la "conducator iubit", ""trebuie sa strangem cureaua", "facem ce trebuie","puteam sa fim mult mai rau, uitati-va la greci si italieni","imprumutam banii de la FMI pentru investitii, nu pentru pensii si salarii", etc.

Avem conducatorii pe care-i meritam. Iar noi meritam mult mai rau. Un Kim Jong Il, sa-l caram pe brate, sa-i pupam ciubotele si sa-l invitam sa-si bage mainile in buzunarele noastre, ca sa nu-i degere.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@Parola

" ...Problema e mult mai complicata.

1. Gigel plateste inca 4 pensionari. Raportul in tara la noi este de 1:4...."

Acest raport se refera la sectorul de stat ... pai suntem 22 mil. si

nu cred ca din astia sunt numai 5 mil. salariati si restul pensionari si copii ...

e cusuta cu ata alba treaba asta cu raportul salariati / pensionari :laughing7:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un om destept , care tine la sanatatea lui, nu contribuie, diminuindu-si veniturile, la stat : isi pastreaza banii pentru zile negre !

Cei care stau la coada la supermarket , stau pentru ca nu mai au venituri, nu pentru ca au venituri !

"Neam mai credul, mai mioritic si mai usor de condus/fraierit/indobitocit nu exista". Ba exista : sint cei care nu si-au luat-o de la regimul asta !

"Avem conducatorii pe care-i meritam" . Da, cei care i-au votat , ii merita ! Ceilalti , nu ca ar fi mai breji, au, cel putin, mingierea ca ei nu....

Oricum, avind in vedere nivelul scolii romanesti din ultimii 20 de ani, nu e de mirare ce se intimpla.

ps. Un om destept nu lucreaza cu carte de munca, refuza asta !

Edited by abc

Share this post


Link to post
Share on other sites

...

ps. Un om destept nu lucreaza cu carte de munca, refuza asta !

Nici chiar asa... Tu nu ai parinti, bunici, unchi sau matusi ? La ei te gandesti ?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mariuse,are dreptate baiatul.

Tata nu a platit si el? ..... asa ajungem la oul si gaina.

Sunt si oameni nevoiasi, dar multi chiar s-au lasat prostiti de guvernele postdecembriste.

Gigel plateste 491 de lei la 1100 de lei,eu nici nu vreau sa ma gandesc cat platesc ca m-as oftica,pentru o pensie de cca 3000 cat au fostii colegi.

Share this post


Link to post
Share on other sites

"

Acest raport se refera la sectorul de stat ... pai suntem 22 mil. si

nu cred ca din astia sunt numai 5 mil. salariati si restul pensionari si copii ...

e cusuta cu ata alba treaba asta cu raportul salariati / pensionari :laughing7:

Acest raport este al tuturor angajatilor declarati din RO.

http://www.econtext.ro/eveniment--2/dosar/analiza-econtext-harta-angajatilor-din-tara-noastra-%E2%80%93-cati-angajati-sunt-in-fiecare-judet-din-romania.html

Deci 4,63mil de oameni trebuie sa se sustina si pe ei si pe ceilalti 15 milioane. Astia sunt "Gigeii" romaniei. Si numarul lor tot scade. Nici nu iti dai seama de cat de grava e problema! Ca nu iti spune nimeni adevarul. Ne vand gogosi zilnic cu "economia" care este folosit ca si cuvant polivalent de "guvern". Economia - ca si cuvant este folosit la noi zilnic cu sensul de "nu mai cheltuiti", ca daca voi cheltuiti nu mai avem noi sa dam pensii. Ce intelegi de aici?

Eu inteleg ca Il mint zilnic pe Gigel ca la un moment dat Gigel sa creada ca minciuna este in fapt adevar.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Salariu mediu pe economie 2011 = 2022 ron

Din care - contributii la stat de la muncitor = 574 ron

- contributii la stat de la firma angajatoare = 566 ron
- salariu net muncitor = 1448 ron
- TVA plait la STAT pe salariul net cheltuit 24% = 347 ron

Total venituri nete muncitor = 1448 ron

Total venituri stat de pe urma unui muncitor = 1487 ron

Numar de angajati 2011 = 4.630.000

TOTAL primit de STAT de la ei pe 1 luna= 6.884.810.000 ron ( aprox 1,6 miliarde euro)

TOTAL primit de STAT de la ei pe 1 an = 82.617.720.000 ron ( aprox 19,2 miliarde euro)

Atit primeste statul in fiecare an de la noi : 19,2 MILIARDE euro !

Noi, ce primim inapoi de acesti bani ?

Edited by abc

Share this post


Link to post
Share on other sites

Astea sunt directele. Daca adaugi indirectele (taxe, impozite, accize si alte chestii inventate...etc) se ajunge la 400.000 milioane lei 93 MILIARDE euro! Dupa care vine el-presidente pe sticla si spune :"Statul nu are nici o obligatie fata de voi!" De aia Gigel e prost!

Nu suma ma sperie ci modul in care se cheltuie!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Asta e o drama, intradevar, cu raportul salariati / pensionari.

Pana cand un ministru de finante nu va intelege ca trebuie sa diminueze povara taxelor salariale si concomitent sa creasca salariul minim ( pentru a nu avea impact negativ la buget ), nu se va rezolva problema. Mai mult, se va adanci.

In afara de asta, eu consider ca taxele salariale ar trebui sa fie suportate de salariat si nu de catre compania care l-a angajat. Evident, un calcul simplu, ne arata, ca la acelasi cost salarial pentru angajator, se poate da acelasi salariu net ca in prezent, fara a mai bucateli in noua taxe separate felia statului.

Mai consider, de asemenea, ca impozitul pe salarii a devenit anacronic si este o frana in calea cresterii salariilor brute si deci, a contributiilor sociale. E inuman sa colectezi impozit pe venit doar de la 4,63 milioane de români si restul de 17 milioane sa profite de asta. Acest impozit nedrept si injust ( caci este asezat pe spinarea doar a unei cincimi din populatie ) l-as inlocui cu o taxa pe energie, care s-ar aseza asupra fiecarui roman, in functie de cat consuma. Are bani multi, consuma multa energie ( electrica, gaze naturale, combustibili auto si care or mai fi ), are bani putini, consuma putin. Taxa pe energie ar afecta nu doar facturile la Enel, DistriGaz sau la pompa de benzina, ci si costurile de productie ale firmelor, ceea ce s-ar reflecta in pretul final al produselor si serviciilor. Deci, te poti fofila si sa furi lemne din padure ca sa te incalzesti, dar tot platesti prin pretul celorlalte produse.

Presupunand ca s-ar obtine tot atatia bani ca in prezent din desuetul impozitul pe salariu, tot ar fi un mare castig si anume asezarea corecta a poverii fiscale. Asa ar plati si bisnitarul de masini din targ si cel din piata ( stiti voi care... ) care numai producator nu e si cei peste un milion de "patroni" si cei care lucreaza la negru, ma rog, toata lumea. Departe de mine de a dori sa jignesc pe cineva. Vina nu e a celor care nu platesc taxe ci a celor care nu stiu sa le colecteze. Punct.

Edited by mariusdaniel

Share this post


Link to post
Share on other sites

Guvernantii , toti de dupa 1989, n-au folosit resursele tarii pentru a produce plus-valoare, ci pentru altceva (furt, pomeni electorale).

Acum , toate imprumuturile luate in trecut, toate pomenile , furturile si lipsa producerii plus-valorii se razbuna.

Si e doar inceputul : pentru ca , in curind, nu va mai avea cine sa produca plus-valoare in tara asta. Scoala , cind se va razbuna, va fi definitiv !

Share this post


Link to post
Share on other sites

Din pacate orice sistem se va razbuna. Ma cutremur cand ma gandesc ce aproape este si ca nu am nici o alternativa :(. Ialomiteanu a fost premiat ca cel mai bun ministru de finante. E cel mai simplu sa tai in Romania. "Meritele" nu sunt ale lui ci ale lui Gigel care inghite tot! Asa ceva intr-o alta tara nu ar fi mers. In alte parti nu exista Gigel care sa inghita tot! Romania da toate sansele ca Gigel sa existe! E o creatie a sistemului. Gigel ii plateste pe smecheri fara sa comenteze iar smecherii stiu asta.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ceea ce am subliniat si eu mai sus, cat timp Gigel suporta sa fie calarit de stat si de mafiotii din spatele acestuia, n-are de ce sa se planga. Si-o face cu mana lui.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Gigel e de doua feluri! Ala care sapa si ala care-l sapa!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now