lik1999

Ungaria nu mai recunoaste nr. de inmatriculare provizorii "galbene" eliberate in Germania

7 posts in this topic

"Ministerul Afacerilor Externe atrage atenţia asupra faptului că pe teritoriul Ungariei nu sunt recunoscute numerele de înmatriculare provizorie pe termen scurt, cu valabilitate de maxim 5 zile („numere galbene”), emise de autorităţile competente din Germania, această categorie de numere fiind prevăzută exclusiv pentru uzul pe teritoriul naţional al Germaniei.

În consecinţă, poliţia ungară procedează sistematic la confiscarea certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor prevăzute cu astfel de numere, la punerea sub sechestru a autovehiculelor respective şi la sancţionarea cu amenzi contravenţionale a conducătorilor acestora, misiunile diplomatice şi oficiile consulare române neavând abilitarea şi posibilitatea de a interveni pentru retractarea măsurilor specificate.

În scopul evitării unor asemenea situaţii, este necesar ca persoanele care achiziţionează autovehicule din Germania şi doresc să le transporte, la volan, în România, cu tranzitarea teritoriului Ungariei, să solicite autorităţilor germane competente înmatricularea cu numere speciale pentru export („numere roşii”)."

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Asta chiar e tare. De cand poarta MAE român atata de grija bisnitarilor de masini ? Sa mai ierte micul procent de cetateni care chiar isi cumpara singuri o masina din afara pentru ei. Pe cand anunturi de genul : "Atentie cersetori din metroul parizian ! Politia franceza isi va intensifica in perioada urmatoare raziile. Luati-va masuri de prevedere !" ?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumesc pentru informatie ! Au mai fost asemenea "tratamente" din partea autoritatilor din tara vecina si prietena .Deh , probabil o fac in amintirea vremurilor cand prin vamile lor se tranzita totul cu ''comisionul'' aferent . Niste frustrati !

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumesc pentru informatie ! Au mai fost asemenea "tratamente" din partea autoritatilor din tara vecina si prietena .Deh , probabil o fac in amintirea vremurilor cand prin vamile lor se tranzita totul cu ''comisionul'' aferent . Niste frustrati !

Stai linisitit ca si Austriecii faceau figuri la numerele de 5 zile, dar acu unguri stau la vanatoare, beleaua e ca normal la cele de 5 zile nu iti cere verificarea tehnica si de acolo normal NU ai ce cauta cu o masina fara verificare pe autoband sa provoci haos, iar in perioada de vara in toata europa sunt controale tehnice.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@mariusdaniel, bisnitarii de masini nu aduc masini pe roti, ei aduc masinile pe transportor, costa mai putin si este mai sigur. Sunt sigur ca tu te-ai referit la gainarii de masini, aia sunt din alta liga .

Mereu m-am intrebat cat de interesant este sa vi din Germania cu o masina fara TUV mai ales cand nu cunosti toate hibele masinii, daca masina are mai mult de 10 ani deja se incadreaza la sporturi extreme .

Nu cred ca se legau ungurii aiurea, totusi vb de niste harburi (cam 80 %) care le tranziteaza tara, chiar sunt deacord cu masurile luate, sau mai bine sa opreasca masinile in trafic si sa le traga o expertiza tehnica, nu cred ca 20% trec testul .

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

La cate cazane vin in tara o facut bine ;

Daca nu are tuv si numere de export inseamna ca nu are drept de circulatie (si la noi nu ai voie fara verificare sa iesi pe drum public)

Decat sa omoare pe cineva mai bine sa-l aduca pe platforma:)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Lasa ca ajung la noi si le inmatriculeaza pe Bulgaria, asa bune cum sunt si pe urma ne certam intre noi ca nu-i bine sa interzica statul Roman aceasta practica.

Ungurii si austriecii nici nu le lasa sa tranziteze si noi le primim cu bratele deschise dupa ce platesc taxele si spagile de rigoare in tara vecina si prietena Bulgaria (cum de altfel ne sunt "prietene" toate tarile vecine cu exceptia Moldovei care este un prieten "dezinteresat")

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now