mariusdaniel

O nouă poveste începe

68 posts in this topic

@mariusdaniel  - nici pe mine nu ma incanta mai nimic din ce are Volvo acum, am testat si C40 si XC40 electrice(si alte marci), eu voi putea trai cu o electrica in viitor, fie Volvo sau nu - sunt curios de cum arata XC30 ce se lanseaza in iunie.

Plug-in-urile mi se par o struto-camila, dar sigur ca aranjeaza pe cate unii…am vazut Lynk&Co 01 care-mi place cum arata si am condus mai multe.

Am intrebat si eu aici in Suedia in stanga si dreapta cam cat as putea primi pe a mea ….nimic aproape de 30.000, poate in RO e altfel cu piata?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ei bine, EX 30 mai are puțin și va fi aici și pretutindeni. Asta înseamnă că se lansează global miercuri, pe 07 iunie și tot atunci pot începe înscrierile pentru cumpărare.

Din sursă autorizată, am aflat că va putea fi văzut și la București, undeva în august. Fiind mic (”ceva mic urmează”), e bine de văzut pe viu înainte de a fi comandat. Deși, aceeași sursă afirmă că interiorul va avea cel puțin dimensiunile unui XC40 actual. Rămâne de văzut, mai ales că e important și portbagajul.

Evident, vânzările vor începe mai târziu, spre sfârșitul anului.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Din ce am vazut pe youtube, spatiul in spate e o idee mai mic(nevoile mele nici nu-mi cer mai mult, de fapt)… ideea de lipsa instrumentar de bord nu ma incanta, nici ca schimbatorul e pus in alta parte si butoane de geam ca la VW ID nu stiu care…dar e si vorba de obisnuinta, desigur.

Apoi pe drum mai e si un var numit Zeekr X, si altele…

Share this post


Link to post
Share on other sites

De azi sunt posesorul unui dispozitiv Motorola Ma1, care face ca Android Auto din XC40 să fie wireless.

A costat 90 de dolari plus 10 dolari taxele de transport și a sosit in cinci zile de la comandă.

Se pune la portul USB dedicat pentru Android Auto, iar telefonul stă liber unde vrei tu, în geantă, pe placa de încărcare prin inducție, sau oriunde în mașină.

Setarea inițială a durat 30 de secunde, în care nu trebuie decât să aprobi conectarea dispozitivului la telefon și la mașină. Ulterior, la pornirea motorului, în circa 5 secunde ai Android Auto deschis pe ecranul principal. Adio pune/scoate cablul din telefon la fiecare drum, adio încărcare permanentă a telefonului pe drum (încarc doar când și dacă e nevoie, prin cablul USB, sau direct prin inducție, pe placa dedicată. Aparent, dispozitivul Ma1 nu consumă curent după oprirea motorului (se stinge ledul verde și rămâne rece), lucru normal de altfel.

Rămâne doar să văd cum ascund un pic pe lateral sau pe undeva micuțul Motorola Ma1. Are și un mic dispozitiv în pachet de prindere cu adeziv, probabil. Deocamdată l-am lăsat liber. Cablul e cam scurt și mă gândesc poate la un mic prelungitor de 20-30 de cm., cel mai bine ar fi din cablu foarte flexibil (cum sunt cele textile).20230801_133939.thumb.JPG.f568c291a4de70

https://www.motorola.com/us/ma1-wireless-car-adapter-for-android-auto/p

 

2 people like this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Revin cu unele concluzii, după aproape trei luni de utilizare a acestui Motorola Ma1.

Dacă navigația pe Waze sau Google Maps, telefonul și alte funcții din Android Auto funcționează excelent, totuși, conexiunea pe streaming-ul audio lasă de dorit. Mai exact, muzica are unele mici întreruperi. Ce-i drept, eu folosesc Tidal, unde ascult muzică la cel mai ridicat nivel (calitate Flac), care consumă o cantitate mare de date. Nu mă deranjează asta, căci am date nelimitate pe telefon, dar probabil că acest dispozitiv Motorola nu face față și la datele de navigație și la streaming audio la calitate maximă, simultan. Altfel, dacă ascult la aplicația Tune In a mașinii, chiar setată la cea mai bună calitate, streamingul nu se  întrerupe. Ce-i drept, Tune In nu are nicio legătură cu Android Auto, ci asta funcționează independent de telefon, ca o aplicație de sine stătătoare. De ce folosesc Tune In și nu Radio FM? Pentru că e diferență mare de calitate a semnalului audio în favoarea Tune In. Și ai de ales între 3.000 de posturi de radio din toată lumea, și din România. Nici aici nu mă deranjează că e pe date, căci am un SIM de date nelimitate, chiar și în roaming, în portul dedicat din portbagaj.

Din ce am observat, capătul cablului USB de conectare al Motorola Ma1 la portul de Android Auto al mașinii (cel de sus), nu este albastru, deci nu este standard 3.0. Chiar mă miră asta, căci la Android Auto nu poți conecta telefonul decât cu cabluri USB 3.0. Totuși, funcționează, dar se pare cu unele limitări. Poate că sunt de înțeles, căci toată conexiunea wireless se face prin bluetooth, nu prin cablu.

Al doilea lucru, un pic dezamăgitor este încărcarea lentă a telefonului pe placa dedicată de încărcare wireless din bord. Plus că se încinge cam tare telefonul acolo. Așa că am revenit la cablul de încărcare USB, prin al doilea port usb, sau la priza de 12 V. Ce e drept și bateria telefonului e cam pe ducă așa că mai tot timpul încarc în mașină. E complicat să schimb bateria cu una nouă, că îmi reține telefonul 3 săptămâni în service. Mare porcărie. Uite așa mă obligă să iau un telefon nou și pe cel de acum să-l țin de rezervă, căci e foarte bun.

În concluzie, când vreau simultan și muzică bună în streaming prin telefon la calitate audio maximă și navigație prin Waze, folosesc tot cablul USB 3.0 de calitate.

Edited by mariusdaniel
Adăugare
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ai venit la fix cu aceste puncte de vedere asupra Motorola….multumesc!

Doar ce mi-am schimbat mobilul cu unul cu incarcare(si) wireless si ma gandeam sa te intreb cum e cu device-ul asta.

Sunt de acord cu tine in tot ce priveste TuneIn, apropo de calitatea sunetului si diversitatea de radiostations, cat de curand imi pun si eu un sim de date in portbagaj si sa vezi huzureala atunci.

Share this post


Link to post
Share on other sites
La 22.10.2023 at 6:57 PM, valiro a spus:

Ai venit la fix cu aceste puncte de vedere asupra Motorola….multumesc!

Doar ce mi-am schimbat mobilul cu unul cu incarcare(si) wireless si ma gandeam sa te intreb cum e cu device-ul asta.

Sunt de acord cu tine in tot ce priveste TuneIn, apropo de calitatea sunetului si diversitatea de radiostations, cat de curand imi pun si eu un sim de date in portbagaj si sa vezi huzureala atunci.

Încă un pont pentru SIM-ul de date din portbagaj. Eu sunt la Vodafone și cel pun la ei, nu oferă SIM de date și în roaming, ci doar în România. Văzând că sunt nemulțumit de asta, cei de la VodaFone, mi-au propus să încerc un SIM de date și voce, care nu are această restricție. Adică, ca și cum l-aș pune într-un telefon mobil, doar că nu va merge vocea, ci doar datele. Mi l-au dat să-l încerc, mașina fiind în parcare la 200 de m., căci nu erau siguri că va funcționa dacă nu-l pun într-un telefon, ci în mașină.

L-am încercat și a funcționat (pe date, evident), așa că totul a fost bine, la același cost cu un SIM de date, dar care nu ar fi mers și în roaming. L-am încercat vara asta când am condus în Grecia și Bulgaria și totul a fost excelent.

Edited by mariusdaniel
Adăugare
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mda, am luat si eu un sim de date(operatorul meu se numeste Telia) - cam aceesi Marie cu alta palarie. Nici asta nu merge in roaming si e doar de date. Mai butonez inca la el, vedem ce poate( cre’ ca trebuie sa debifez roaming in setari sa-mi afiseze altfel harta cand folosesc navigatia masinii…de TuneIn inca nu e vorba :-( , cam fluctueaza semnalul, prin telefon e mai stabila conexiunea la internet.

IMG_0737.jpeg

IMG_0736.jpeg

Edited by valiro

Share this post


Link to post
Share on other sites

E ciudat, la mine cu SIM-ul de voce și date fără limită, merge perfect. Rareori, când trec pe lângă anumite ”obiective”, gen Guvern, Casa Poporului (Parlament), se mai întrerupe conexiunea, dar asta e valabil și pe voce la telefon. Probabil sunt niște bruiaje prin acele zone. Alteori, rar, se conectează mai greu la date, dar nu știu din ce motiv. Și se întâmplă chiar acolo unde în alte ocazii funcționează, gen, în fața casei. Atenție, ca să iei internet din SIM-ul din portbagaj, nu trebuie să ai activată funcția de internet prin bluetooth, sau prin wifi.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

E ciudat, mai ales ca daca ii dau internet prin telefon merge asa cum ar trebui….pe un forum suedez este sugestia sa resetez modem-ul tinand apasat butonul defrost pt. 30 sec….ai idee?

Share this post


Link to post
Share on other sites
Acum 15 ore, valiro a spus:

E ciudat, mai ales ca daca ii dau internet prin telefon merge asa cum ar trebui….pe un forum suedez este sugestia sa resetez modem-ul tinand apasat butonul defrost pt. 30 sec….ai idee?

Pare hilar, nu văd legătura, dar cine știe? Încearcă și vezi dacă merge așa. M-ar mira să nu scrie asta în manual, dacă ar fi adevărat. Mai degrabă, poate încerci și cu un alt SIM de date. Eventual cu cel din telefon, doar ce am scris că eu am unul de date +voce, similar cu cel din telefon și funcționează perfect. Tot așa, nu văd ce legătură ar avea hărțile mașinii (prin GPS) cu datele GSM. Tocmai că navigația prin GPS, o ai pentru atunci când nu e semnal la telefon, în pădure, pe coclauri.

Edited by mariusdaniel
1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Varianta cu resetarea modem-ului a sugerat-o si un tip de la dealer…zice ca pe unele modele merge, la mine nu a mers.

Am programat o vizita in service, am timp pana atunci sa incerc si varianta cu sim-ul din telefonul meu(ma gandisem si eu la asta). 

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mda, cred ca renunt la internet prin sim dedicat…nu merge. Am schimbat cu alt sim de date…la fel. Am verificat cu sim-ul din telefon - merge.

Asta e, o dau prin bluetooth cand este sa fie internet, se pare ca modemul, pur si simplu, nu se intelege cu sim-ul de date de la operatorul meu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu zic să nu renunți. Ar fi păcat. Poate la service reușesc ei să pună un SIM de date și să dovedească funcționalitatea.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites
La 2023-11-21 at 5:55 PM, mariusdaniel a spus:

Eu zic să nu renunți. Ar fi păcat. Poate la service reușesc ei să pună un SIM de date și să dovedească funcționalitatea.

Pai sa o iau metodic:

- am intrebat la service volvo, numai diagnoza ma costa intre 100 si 200 de euro,,,pas- de banii astia iau un sim de date reincarcabil de la alt operator si ma duce aproape 2 ani

- am aflat din surse diferite ca modem-ul (de pe xc40, cel putin) nu se prea intelege cu sim-urile de la operatorul meu

Pentru mine ajung motivele astea

Share this post


Link to post
Share on other sites

Înseamnă că eu am avut noroc din prima cu Vodafone. Asta e, găsești tu o soluție până la urmă.

1 person likes this

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now