Trăiesc ca un papă. Ies la balcon și fac cu mâna la oameni.
Am resetat câinele, acum latră dacă iese cineva din casă.
Din cauza închiderii saloanelor de înfrumusețare, în curând o să rămânem fără blonde.
Pentru o viață sănătoasă, mutați mobila 30 de minute în fiecare zi!
A 19-a zi de izolare: „Eu și nevastă-mea am devenit așa buni prieteni că era cât pe ce să-i povestesc de amantă…
Acum nici certurile conjugale nu mai au farmec. Nu mai poate omul să plece de-acasă trântind ușa. Și cum e acasă? Ați rupt patul sau frigiderul?
Cei care nu aveți cei șapte ani de acasă, o să-i faceți acum.
Guvernul lucrează la cel de-al treilea model de declarație pe proprie răspundere. De mâine aveți nevoie de dosar cu șină..
– Cum îți petreci ziua?
– Păi dimineața nu fac nimic, iar după-amiaza mă odihnesc.
Dacă muncești de acasă, ai voie să-ți aduci și secretara? Că mă tot contrazic cu nevasta.
Carantină = fiecare la nevasta lui.
Degeaba ai avere multă, dacă n-ai nevastă mută (proverb spus în gând).
Rau cu munca acasă. Acum vede și familia cât de mult o frecai la lucru.
S-au închis cârciumele. La noapte, Vasluiul își declară independența.
Un opozant de-al lui Putin a fost omorât de Coronavirus cu 30 de lovituri de cuțit
Ăia nomazi, în căruțe cu coviltir, unde o să stea acasă?
În a șaptea zi de izolare la domiciliu, papagalul mi-a zis:
– Vezi, mă, cum e în colivie?
Ați numărat toate boabele de orez? Bine, vorbim peste două săptămâni, când le puneți și nume.
Rămîn în mașină. Eu, 14 zile în casă cu soacră-mea... nu stau!
Cum îi spui iubitei că s-a îngrășat?
– Ești mai mult decât mi-am dorit.
Poa’ să fie și ceva mai rău decât carantina, spre exemplu, să ne taie internetul.
Degeaba v-ați mărit buzele, anu’ ăsta se poartă masca…
Stop violenței domestice! Ascultați de soție și nu pățiți nimic.